Casele subterane

Casele subterane au fost construite din cele mai vechi timpuri, în special în zona temperatã a Terrei. Cea mai veche dovadã arheologicã dateazã din neolitic : este vorba despre aşezarea Skara Bare din Insulele Orkney, în nordul Scotiei. Cea mai faimoasã casã subteranã modernã, si probabil si cea mai mare, aparţine lui Bill Gates – conducãtorul Microsoft şi este situatã pe malul lacului Washington, în Statele Unite.
 

Casă subterană

Principiul care stã la baza construcţiei acestor case este urmãtorul : pãmântul, datoritã densitãţii ridicate, izoleazã pereţii casei de diferenţele de temperaturã din exterior. De exemplu, în timpul iernii, dacã temperatura aerului a coborât sub 0 grade, temperatura solului nu coboarã sub 13-15 garde C. În timpul verii, aceleaşi proprietãti izolatoare ale pamântului, feresc casa de supraîncãlzire, deoarece variaţiile de temperaturã din sol sunt foarte mici de la un anotimp la altul. 

De regulã, casele construite în pãmânt au doi pereţi la suprafaţã: peretele dinspre sud şi tavanul. Aceştia sunt şi pereţii care slujesc drept sursă de luminã naturalã (au ferestre şi luminatoare) şi de caldurã, fiind construiţi din materiale care au capacitatea de a capta şi stoca cãldura. Aceastã căldurã stocatã în timpul zilei este rãspanditã în clãdire în cursul noptii, necesitând un aport mic de încãlzire din surse convenţionale.

Casa Caer Lian

 

O astfel de construcţie presupune existenţa unui proiect adaptat acestor condiţii (casa trebuie proiectatã cu suficiente surse de luminã naturalã şi ventilaţie pentru a nu induce sentimentul de claustrofobie) şi un constructor experimentat pe genul acesta de proiecte, pentru cã altfel pot apãrea probleme de tipul condensului, infiltraţiilor de apã şi lipsa luminii naturale.

Printre principalele avantaje se numãrã : durata de viaţă mai mare decât a unei construcţii normale, economii de pânã la 50% la cheltuielile de încãlzire, rezistenţã măritã la cutremure, costuri similare, sau chiar mai mici de construcţie în comparaţie cu o casã pe pãmânt, mentenanţã redusã, este neafectatã de vremea de afarã şi prezintã o securitate mai mare.

Casa Skara Brae
 

Un bun exemplu de clãdire subteranã cu un grad ridicat de eficientã energeticã este casa Caer Llan Berm, din Marea Britanie, recunoscutã ca fiind una dintre casele cu cel mai mic consum de energie convenţionalã din Europa şi este garantatã ca neavând nevoie de costuri de mentenanţã şi pentru suplimentarea energiei timp de 5, până la 6 secole. Toate cele 7 dormitoare şi micul apartament din interior au deschidere spre luminator şi spre peisajul de afarã, asigurându-li-se astfel luminã naturalã pe tot parcursul zilei.

Hotelul Sidi Driss din Tunisia

Casele subterane se construiesc din cele mai vechi timpuri si în zonele toride ale planetei, cum ar fi deşertul Berber din Tunisia. Cel mai celebru exemplu este hotelul Sidi Driss din localitatea Matmata (unde s-a filmat Razboiul Stelelor). Tehnica de construcţie este uşor diferitã faţã de casele din zona temperatã : se sapã un puţ de mari dimensiuni în solul calcaros, iar în pereţii acestuia sunt sãpate încãperile de locuit. Unele case sunt formate din mai multe astfel de puţuri, care comunicã între ele prin galerii. Aceste case sunt rãcoroase în timpul zilei si îsi menţin o temperaturã constantã şi pe timpul nopţii.