importanţa râmei

Nu există pe lume un animal care să aibă importanţă mai mare pentru sănătatea pământului, a plantelor, a animalelor şi a oamenilor decât râma.

Încă din anul 1948, mi-am comandat din Canada, prin poşta aeriană, coconi aparţinând râmei americane de Tennessee, despre care citisem că are un randament mare, mai mare decât râma europeană în producerea de humus. Râma este un animal hermafrodit, adică acelaşi individ este şi mascul şi femelă, dar care trebuie totuşi să se împerecheze pentru perpetuarea speciei. Acest lucru se poate vedea în orele de dimineaţă, în toate grădinile cu pământ sănătos. Totuşi, la cel mai mic zgomot, ele dispar sub pământ. Râma are 600 de descendenţi într-un an şi în condiţii de crescătorie are o viaţă lungă. În natură râma are mulţi duşmani: păsările, ariciul, cârtiţa, chiţcanul, etc.

Prima mea întâlnire semnificativa cu râma de pământ, a avut loc în urmă cu mulţi ani, în grădina mea de la marginea Berlinului. Într-o dimineaţă, la crăpatul zorilor, am observat sub un măr sute de frunze rulate şi introduse vertical, pe jumătate, în pământ. Acest tablou m-a fascinat în aşa măsură, încât mi-am trezit soţia ca să fie martoră la acest fenomen deosebit. De atunci, n-am mai întâlnit o asemenea cantitate de frunze rulate. Erau râmele, care îşi trăgeau în acest fel frunzele sub pământ.

Râma a primit din partea Creatorului sarcini importante, nu numai transformarea materialului vegetal mort în humus. Numeroasele canale care împânzesc solul, au pereţii impregnaţi cu o secreţie lipicioasă, care le conferă rezistenţă. Prin aceste canale solul se aeriseşte, îşi sporeşte capacitatea de reţinere a apei şi uşurează penetrarea rădăcinilor. Pentru grădină, râma este animalul care înlocuieşte cazmaua. De aceea grădinarul va folosi cazmaua numai dacă plantează un pom sau sapă o groapă, în rst cazmaua nu are ce căuta în grădină. În primul rând omorâm sute de râme, iar în al doilea rând, aducem straturile de sol în adâncime, iar bacteriile anaerobe din adâncime le expunem acţiunii distrugătoare a oxigenului de la suprafaţă, şi astfel ambele au de suferit. În plus, distrugem reţeaua de canale realizate de râme. Păcat de efortul şi timpul pierdut de grădinar!

Râmele fac şi alte servicii: prin digerarea materialelor organice moarte, amestecate cu cele minerale, ne livrează cel mai preţios îngrăşământ pentru culturile noastre, aşa numitul complex argilo-humic. În condiţiile unui sol cu o densitate normală de râme, aportul anual de îngrăşăminte al acestora este de 20t/ ha, fără a lua în considerare şi alte foloase. Râmele contribuie la combaterea unor boli, ca de exemplu rapănul şi făinarea la pomii fructiferi, datorită faptului că ele trag în sol cantităţi mari de frunze bolnave căzute din pom. Trecându-le apoi prin intestinul lor, râmele distrug sporii sau organele de rezistenţă ale ciuperilor.

Cum putem proteja şi stimula viaţa acestor ajutoare? În primul rând prin acoperirea permanentă a solului cu un strat de materii organice. În acest mod favorizăm menţinerea râmelor în stratul de sol de la suprafaţă, deoarece astfel păstrăm în această zonă umezeală şi umbră suficientă şi ferim râmele de ochii şi ciocul păsărilor. În al doilea rând, vom ajuta râmele prin faptul că nu mai administrăm îngrăşăminte chimice. Acest lucru protejează nu numai râmele, ci şi o mulţime de alte vieţuitoare din sol. De acest fapt ne putem uşor convinge dacă prăfuim corpul râmei cu puţin nitrocalcar, superfosfat sau sare potasică. Nu vom uita niciodată moartea în chinuri a râmei! Eu însu-mi, ca profesor de agricultură, am făcut acest experiment în timpul cursurilor pe un melc. Milioane de râme caută să evadeze dintr-un câmp îngrăşat chimic. În contact cu apa din sol se formează o soluţie salină care arde corpul sau intestinul râmei.

Heinz Erven