Natura copilului din noi

E timpul să redevenim copii. Am fost destul adulţi. Am făcut destul rău Pământului. Ajunge. Când vom gândi şi vom acţiona precum o fac copii noştri? Noi le spunem copiilor noştri cum să se comporte în lume, să fie buni cu oamenii şi animalele, să nu arunce pe jos gunoaie, să se bucure de natură, să se bucure... Noi de ce nu o facem? Ne este frică de natură, nu ştim să ne comportăm unii cu alţii, ucidem animalele şi ardem copacii... De ce ne minţim copii, de ce ne minţim pe noi înşine?

Până la urmă suntem cu toţii copii ai acestei planete. Iar copii noştri nu ne sunt copii cu adevărat, ne sunt mai mult decât atât, ne sunt părinţi, profesori, maeştri... Însă noi, adulţii, ne lovim de orgoliu, de gelozie, de ignoranţă, de ironie, de prostie. Nu ne ascultăm profesorii. Suntem ignoranţi şi săraci. Distrugem totul doar pentru a ne umple buzunarele şi burţile.

Cât va mai fi aşa? Atâta timp cât noi rămânem în această stare. Ne place starea aceasta? Ne place. De ce ne place? Pentru că altceva nu ştim, suntem pierduţi, nu avem soluţii, deşi ele se afla chiar sub nasul nostru, ne sunt la îndemână, însă le ignorăm, le eliminăm. Deci suntem nişte criminali ignoranţi plini de ură şi de frică. Urâm atât de mult natura încât ne-a devenit duşman. Un duşman atât de monstruos încât ne este frică. Ne este frică de ploaie, ne este frică de fulgere, ne este frică de razele soarelui, ne este frică de insecte, de plante, de animale, ne este frică de vecinul de lângă noi.

Avem umbrele, avem paratrăsnete, avem loţiuni şi ochelari de soare, avem vaccinuri anti gripă aviară, anti gripă porcină, avem etnobotanice, avem sisteme de alarmă. Toate acestea pentru protecţie. Însă ce nu ştim este că, cu cât ne protejăm mai mult, cu atât suntem mai vulnerabili. Pentru că toate sistemele noastre de protecţie nu sunt naturale, provin din surse artificial create.

Dacă îndrăznim să ieşim fără umbrelă din casă,

Dacă stăm la soare în timpul amiezii,

Dacă nu ne temem de păianjeni,

Dacă nu mâncăm carne,

Dacă fumăm salvie şi bem ceai de mentă,

Dacă stăm cu uşile deschise,

... Suntem nebuni.

Da, suntem, suntem cei mai nebuni, însă nu suntem proşti. Copii planetei Pământ nu pot fi proşti, nu pot fi nimic, ei doar sunt. Trebuie să-i vedem cu adevărat, să-i vedem în ansamblu, per înreg, nu doar ca parte a noastră. Ei nu sunt bibelouri de pus în vitrină, nu sunt cobai de laborator, nu sunt produse, nu sunt ai voştrii. Sunt ai lor, sunt ai tuturor, sunt.

Am 24 de ani. Anul viitor voi împlini 23. Nu glumesc. Am decis să redevin copil. În gânduri, în cuvinte, în fapte. Puternic, neînfricat şi zburdalnic.

P.S. Natura se adaptează. Nu mă tem de acest lucru. Sunt ferm convins că natura are capacitatea de adaptare mult mai ridicată decât o avem noi, oamenii.

La început mi-a fost teamă de posibila dispariţie a naturii, Mi-a fost milă de animalele ucise cu cruzime, apoi mi-a fost milă de frunzele care cad pe betonul din oraşe. Mi-a fost milă de copacii ciuntiţi de primărie. Mi-a fost milă de plantele smulse şi aruncate în pubelele de plastic.

Apoi nu mi-a mai rămas milă decât pentru noi. Mi-este milă de măturătorii de frunze uscate, mi-este milă de ciuntiţii din primării, mi-este milă de grădinarii smulşi din rădăcini şi aruncaţi în hăul inconştienţei.

Acum, sunt gol, mila m-a părăsit. Sunt dispus să lupt. Singurul meu scop în viaţă este să mor într-o luptă dreaptă.