Om sunt şi trăiesc
Mi-am găsit a mea menire
Şi de-aia grădinăresc.

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Florile liniştii

Citind cartea Inuaki, reptilianul din mine, scrisă de Aryana Havah, nu numai că m-a pus pe gânduri, ci şi m-a îndemnat să trec la acţiune. De ce să nu fac ceea ce e scris în carte? Desigur nu tot ce e scris, numai ceea ce se poate realiza deocamdată. Şi astfel, am început să las deoparte multe dintre obiceiurile mele de până atunci, am început să fiu mai conştient de ceea ce sunt, ceea ce fac şi ceea ce am. Buuun. Dacă e bine, atunci mi-am zis: hai să cumpăr câteva pliculeţe de Crăiţe şi să le plantez. Asta se întâmpla anul trecut în primăvară. Am cumpărat pliculeţe cu seminţe de Crăiţe pitice, tufe şi pliculeţe cu seminţe din care urmau să răsară Crăiţe înalte, erecte. După un timp, au răsărit, au creascut, le-am mutat printre straturile de vinete şi varză din grădina părinţilor mei de la ţară, le-am udat şi s-au dezvoltat nişte flori excepţionale. Atât din punct de vedere al culorilor intense, portocaliu ca focul şi galben ca soarele, "că-ţi fugeau ochii", cât şi din perspectiva mirosului specific care mă îndemna de fiecare dată, să ma aşez pe pământ şi să stau nemişcat uitându-mă la ele şi savurând mirosul ca un copil, bucuros că a descoperit ceva nou. Pe lângă faptul că m-au schimbat în interior, i-au schimbat, tot în interior, şi pe gândacii de Colorado de pe vinete. Aceştia şi-au luat bagajele, au chemat taxiul şi duşi au fost. În toamnă am strâns seminţele de la florile uscate şi abia aştept primăvara aceasta să le plantez şi să le admir, mai ales că mi-am propus să plantez Crăiţe de jur-împrejurul curţii şi al grădinii, nu numai printre straturile cu legume.

Mai jos, scriu citatul din cartea lui Aryana, unde David vorbeşte despre Crăiţă:

A: Cum să combaţi dăunătorii cu alte plante?
D: Da, dăunătorii pot fi alungaţi, folosind alte plante. Fie plantând printre rândurile de legume sau cereale anumite specii, fie stropindu-le cu sucul lor. Este însa mai aproape de adevăr să plantezi o plantă decât să o ucizi.
A: Dă-mi un exemplu de plantă.
D: Crăiţa. Protejează straturile de legume, ba chiar şi căpşunile şi zmeura, de gângăniile care le mănâncă. Dacă plantezi tufe de crăiţe din loc în loc, printre rânduri şi la capătul lor, grădina ta este ferită. Ştiu sigur asta. I-am spus şi bunicii mele, care la început nu m-a crezut, dar apoi s-a dovedit că aveam dreptate. Nu a mai avut probleme cu căpşunile.
A: Dar ce face Crăiţa? Cum influenţează dăunatorii?
D: Ea secretă atât o substanţă care îi goneşte, cât şi o energie specifică, care protejeză planta, şi care interacţionând cu câmpul energetic al gândacului, îl face pe acesta să părăsească locul respectiv. De fapt Crăiţa se protejează pe sine cu ajutorul acestei energii, însă este folositoare şi celorlalte plante din jur.


Dacă vreţi să aflaţi mai multe date despre Crăiţe - plantare, înflorire, tehnologie de cultură, etc. - mai jos găsiţi aceste informaţii:


Crăiţele (ochişele, vizoage, vâzdoage) se cultivă pentru inflorescenţe fără receptacul (Tagetes flos sine receptaculis). Crăiţele sunt plante anuale, cu forme şi dimensiuni variate (20-100 cm înălţime), bogat ramificate, cu aspect tufos. Rădăcina este puţin ramificată, nu pătrunde în sol decât până la 15-20 cm adâncime. Tulpina este groasă, cu ramuri violacee sau roşcate. Frunzele sunt alterne, penat-sectate. Florile sunt grupate într-un singur antodiu terminal având involucrul cilindric, flori marginale pe mai multe rânduri (popular numite ,,flori bătute"), ligulate, cele centrale tubuloase. Culoarea florilor este variabilă: galben-auriu, galben-roşcat, portocalie intens (acestea având valoare medicinală mai mare), maro-roşcat etc. Fructele sunt achene liniare, până la 1 cm lungime, brun-negricioase, costate, papus slab dezvoltat . Înflorirea are loc din iulie până în octombrie.
Compoziţia chimică:
 Materia primă vegetală conţine ulei volatil (0,5-1,5%), helenienă, limonen, flavonoizi etc.
Utilizări terapeutice:
Heleniena măreşte capacitatea de adaptare a ochiului la intensităţi diferite de lumină. Astfel, produsul farmaceutic românesc Heligal, realizat pe bază de helenienă, este recomandat pentru stimularea vederii nocturne deficitare a miopilor, precum şi în profesii care necesită adaptarea rapidă a ochiului la întuneric (conducători auto, mecanici de trenuri, mineri etc.). Materia primă vegetală mai are acţiune antispastică şi hipotensivă.
Genul Tagetes al familiei Asteraceae cuprinde 30 de specii anuale, fiind reprezentat de asa-numitele craite, buzdugi si ochisele , flori ce-si au originea in America tropicala, Mexic. Dintre toate aceste specii numai doua se afla in cultura: Tagetes patula si Tagetes erecta.
Planta are o crestere viguroasa, o tulpina inalta de 50 - 100 cm., ramificata in partea superioara, frunze penat sectate, de culoare verde inchis si flori mari, galbene sau portocalii, foarte numeroase, ce infloresc din iulie si până în octombrie.
Înainte de a le cultiva, astecii culegeau aceste plante din salbaticie si le foloseau in scopuri medicale, ceremoniale sau decorative.
Florile speciei Tagetes erecta sunt numite, in Mexic, Florile mortii ("Flor de Muertos") si sunt folosite la celebrarea Zilei Mortilor - ceremonie ce are loc anual, in data de 2 noiembrie, in Mexic.
Craitele sunt plante mai putin pretentioase, comportandu-se bine atat pe terenurile drenate, permeabile si insorite, cat si pe cele mai sarace. Suporta perioade scurte de seceta. Se inmultesc prin seminte, pe care trebuie sa le samanati in sere, in luna martie, pentru ca la sfarsitul lui aprilie sa poata fi semanate direct pe locul definitiv. Pentru a obtine seminte, inflorescentele se recolteaza atunci cand sunt uscate, se sfarma si se scutura.

Speciile pitice sunt folosite pentru decorarea bordurilor sau a rondourilor sau pot fi cultivate in ghivece si jardiniere, in combinatie cu alte plante anuale. Speciile cu talie inalta pot fi folosite ca flori taiate, avand o capacitate buna de retinere a apei - rezista aproximativ 7-14 zile in vaza.

Printre lucrarile de intretinere in cultura craitelor este indicat sa se faca si indepartarea imediata a florilor trecute (in cazul cand nu se urmareste obtinerea de seminte).
Caractere de recunoaştere: Planta: Specii anuale, cultivate adesea ornamental, cu forme de dimensiuni variate (cele înalte de 75—100 cm, cele mijlocii de 35—50 cm şi pitice — sub 20 cm), bogat ramificate, cu aspect tufos; rădăcina: puţin ramificată, nu pătrunde decît pînă la 15—20 cm; tul­pina groasă, cu ramuri violacee sau roşcate; frunze: alterne, penat-sectate, cu lacinii liniar lanceolate, serate; flori: într-un singur antodiu terminal avînd involucrul cilindric, flori marginale pe mai multe rînduri (popular numite „flori bătute") ligulate, cele centrale tubuloase; culoarea variabilă de la galben-auriu pînă la portocaliu intens, valoare medicinală avînd cele portocalii, ca de exemplu soiul Crackeryak cu inflorescenţe intens portocalii, de 8 —16 cm diametru — din specia T. patula şi soiul Mamuth-Mun, cu aceeaşi nuanţă şi diametrul inflorescenţei de 6—12 cm din specia T. erecta; fructe: achene liniare pînă la 1 cm, brun-negricioase, costate, papus slab dezvoltat.

Înflorire: VII-X.
Materia primă: Flores Tagetes sine receptaculis formată din flori ligulate de culoare galben-brună şi flori tubuloase de culoare galben-închis cu nuanţe diferite în funcţie de soiul sau varietatea de cultură. Nu trebuie să con­ţină părţi din receptacul. Miros slab caracteristic, gust fad.
Ecologie şi zonare în cultură: Plante de lumină, reuşind însă şi la semi-umbră, fără pretenţii deosebite faţă de temperatură, cu excepţia fazei de plan-tulă, cînd nu rezistă la brumele tîrzii de primăvară.Nu are cerinţe ridicate faţă de umiditatea solului, suportînd chiar perioade de secetă. Se poate cultiva pe soluri variate, dar preferă soluri ceva mai grele, dar bine drenate, de dorit cu orientare sudică. Nu are cerinţe deo­sebite faţă de fertilitatea solului. Sînt contraindicate solurile acide.Se poate cultiva în întreaga ţară, cu excepţia zonei montane. Dat fiind aspectul ornamental al plantei, se recomandă cultura Crăiţelor în parcuri, grădini, spaţii verzi.

 Tehnologia de cultură: Crăiţele nu manifestă o cerinţă expresă faţă de planta premergătoare, reuşesc atît după o cereală cît şi după o prăsitoare. Pot reveni pe aceeaşi solă după 4 ani.
Pregătirea terenului pentru cultura Crăiţelor începe cu o arătură adîncă de vară, în cazul cînd urmează după o plantă cerealieră sau cu o arătură adîncă de toamnă, în cazul cînd cultura premergătoare a fost o prăsitoare.
Terenurile mai puţin bogate în materii hrănitoare se îngraşă cu 4—5 tone /ha gunoi de grajd, bine fermentat, la care se adaugă 30 kg s.a. fosfor şi 20 kg s.a. potasiu.În lipsa gunoiului de grajd sînt suficiente 50 kg/ha s.a. fosfor şi 20—30 kg s.a. potasiu, care se încorporează în sol odată cu arătura.
Primăvara, pînă la însămînţare sau plantare, terenul este lucrat cu culti­vatorul şi grapa în vederea menţinerii umidităţii în sol şi a îndepărtării even­tualelor buruieni. Dacă aceste plante nu sînt prea pretenţioase faţă de natura terenului, ele totuşi cer ca solul să fie bine mobilizat, afînat.
Crăiţele se înmulţesc prin seminţe, fie direct în cîmp, fie însămînţate în răsadniţe calde şi apoi plantate pe terenurile rezervate pentru cultură, Însămînţarea direct în cîmp se face în aprilie cu semănătoarea SU-29, la inter­vale de 45—50 cm între rînduri şi la adîncimea de 2—2,5 cm. Se seamănă 4—5 kg la hectar cu puritatea de 95%, germinaţia de 70% şi umiditatea maximă de 12%. Pentru a fi distribuite cît mai uniform pe teren, seminţele de crăiţe se amestecă în prealabil cu nisip fin de rîu foarte bine uscat, cenuşă sau tărîţe. Proporţia amestecului este o parte seminţe la 4—5 părţi material inert.
Crăiţele se pot însămînţa în cîmp şi în cuiburi, la intervale de 45—50 cm între rînduri şi la 25 cm pe rînd. în fiecare cuib se pun 3—5 seminţe, după care se presează uşor terenul cu tăvălugul.
Răsadurile de Crăiţe necesare unui hectar se obţin prin însămînţarea în a doua jumătate a lunii martie a 0,5 kg sămînţă la 100 m2 de răsadniţă caldă. Lucrările de înfiinţare a răsadniţei, semănatul şi îngrijirea răsadurilor de Crăiţe sînt cele cunoscute şi folosite la majoritatea plantelor medicinale şi aromatice înmulţite prin acest sistem. Singura particularitate în obţinerea unui răsad viguros de crăiţe este de a-i păstra o talie mijlocie de 5—7 cm lun­gime, cu 2—3 ramificaţii. Acest lucru se poate obţine pe două căi: prin repicare în alte răsadniţe (ceea ce este foarte costisitor) şi prin moderarea căldurii şi umidităţii din răsadniţă, ceea ce e foarte economic şi la îndemîna oricărui grădinar. Plantarea răsadurilor în cîmp se face la sfîrşitul lunii aprilie, la intervale de 50 cm şi la distanţa pe rînd de 25 cm.
Lucrările de întreţinere se reduc la 3—4 praşile. în cazul însămînţării directe în cîmp, prima praşilă se face imediat ce se disting rîndurile, iar în cazul plantării praşila se execută după terminarea operaţiilor de plantare a răsadurilor. A doua praşilă se face la 2—3 săptămîni după prima, cu care ocazie se răresc pe rînd plantele însămînţate direct în cîmp. A treia şi a patra praşilă se execută după prima şi a doua recoltare, urmărindu-se a se înlătura bătătorirea terenului. Ultimele două praşile se pot executa şi mecanic, cu condiţia să nu se vatăme plantele.
De la Crăiţe se recoltează florile ligulate. Cu 5 —6 zile înaintea începerii recoltării se evaluează producţia de ligule pe baza numărului mediu de plante la metru pătrat, numărului mediu de flori pe o plantă, greutatea a 100 flori crude. Din circa 7 kg flori ligulate crude rezultă un kg flori ligulate uscate.
Să presupunem că producţia evaluată (după calculul făcut din 5 puncte de pe diagonalele lotului) este de 42 g/m2 ligule crude.
Rezultă deci că producţia de ligule uscate este de 6 g/m2 (42 g flori ligulate crude împărţite la randamentul de 7), iar la un hectar rezultă o  pro­ducţie de:
 (6gx10000 m2)/1000g=60 kg/ha la o recoltă.
Cum florile ligulate de Crăiţe se recoltează din mai şi pînă în octombrie, de 4—5 ori, rezultă o producţie medie per hectar de 240—300 kg.
Durata de înflorire a plantelor şi sporirea producţiei la hectarul cultivat depind în foarte mare măsură de recoltarea la timp a tuturor florilor ajunse la maturitatea tehnică. Cu alte cuvinte, nu-i permis să rămînă după recoltare nici o floare ajunsă la maturitate tehnică, deoarece acestea trec foarte repede la stadiul următor, de fructificare, stadiu care slăbeşte planta, o îmbătrîneşte de timpuriu, micşorînd producţia. Momentul optim pentru recoltarea florilor este atunci cînd ele sînt complet deschise şi au un diametru de 2—2,5cm. Recoltarea se face numai pe timp frumos după ce s-a ridicat roua. Florile recoltate se aşază în coşuri şi se transportă la locul de uscare unde li se scot florile marginale şi cele tubulare pentru a fi puse la uscat, îndepărtîndu-se receptaculul, precum şi celelalte impurităţi sau corpuri străine. Florile fără receptacul se obţin foarte uşor ţinînd receptaculul cu mîna stingă, iar cu dreapta smulgîndu-le toate deodată.
Este contraindicat a se recolta într-o zi mai multe flori decît posibili­tatea de uscare, întrucît ţinute în grămezi pînă a doua zi se încing şi se degradează.
Pentru producerea seminţelor necesare înmulţirii se aleg parcele cu plantele cele mai bine dezvoltate, rezistente la secetă, viguroase, cu florile portocalii, cu pete brune sau galbene-aurii, de la care nu se culeg deloc florile. Recoltarea plantelor semincere se face cu secera, după care se treieră şi se vîntură. Seminţele se păstrează numai în locuri curate şi perfect uscate, deoarece cea mai mică creştere a umidităţii le degradează. Un hectar poate produce 150—300 kg seminţe.
Pregătirea produsului în vederea prelucrării: Florile se usucă în strat subţire, pe rame, prelate, hîrtie albă, la umbră, în locuri curate şi bine aerisite. Uscarea este terminată în momentul cînd florile frecate în mînă se fărîmiţează cu uşurinţă. Pe cale naturală durata uscării este de 3—4 zile, în uscătorii de 4—6 ore, la o temperatură de 30—35°C.Pe o ramă de uscat cu dimensiunile 1/0,70 m se aşază 1—2 kg flori ligulate în stare crudă.
Randamentul la uscare cea 7/1 la flori ligulate.


2 comentarii:

  1. In consecinta iti recomand spre lectura urmatoarea carte > http://permacultura.ro/wp-content/uploads/2010/11/Revolutia-unui-spic1.pdf
    (in lipsa de cont am intrat anonim, ma numesc Calin Finna). Multumesc pentru materialul postat.

    RăspundețiȘtergere